Details

Event Types:

About the tour

Grupul norvegian neo-dark folk Wardruna, care a avut anul acesta un turneu sold-out în Europa, va urca pe scena festivalului după patru ani de la primul show susținut la ARTmania, când și-a prezentat albumul „Skald” (2018).

În 2023, Wardruna aduce cele mai recente compoziții, incluse pe al cincilea album, „Kvitravn”, apărut la începutul anului 2021.

„Pentru mine, acest album reprezintă o continuare și o dezvoltare firească a tot ceea ce am făcut până acum. Prin experiență, reflecție și curiozitate, noi continuăm să creștem ca oameni, cercetători și muzicieni și, odată cu această mișcare constantă, crește și capacitatea noastră de a ne adânci mai mult în munca noastră. Mai clar decât până acum, acest album și cântecele lui se adresează nouă, ca oameni, în timpul nostru. Și chiar dacă melodiile transmit căi și cuvinte care provin dintr-un trecut îndepărtat, ele sunt la fel de mult căi și cuvinte pentru «acum»”, spune Einar Selvik, liderul trupei, despre cel mai recent disc pentru care au fost folosite atât instrumente tradiționale, cât și unele foarte vechi.

Einar Selvik a pus bazele Wardruna la începutul anilor 2000 împreună cu Lindy-Fay Hella. Grupul a debutat discografic în 2009 cu „gap var Ginnunga”, primul album din trilogia „Runaljod”, care stă sub semnul a 24 de rune. Cel de-al doilea album al trilogiei, „Yggdrasil”, a fost înregistrat cu unele dintre cele mai vechi instrumente tradiţionale nordice. Ultimul album al trilogiei, intitulat „Ragnarok”, a fost lansat spre finalul anului 2016, iar doi ani mai târziu, a apărut „Skald”. Pe lângă stilul muzical aparte, transpus în reprezentațiile live, Wardruna este cunoscut și pentru coloana sonoră a serialului „Vikings”.

Pentru cei care vor să exploreze mai mult din universul muzical Wardruna, recomandăm mini seria de documentar în 4 episoade, care poate fi vizionat pe profilul Youtube al trupei. În cele 4 episoade, Einar îi ghidează pe cei curioși către adâncimile gândurilor, procesului creativ și inspirației din spatele muzicii.