
Noi activități alternative pe durata zilei pentru participanții la festival. ARTmania Festival își unește și în acest an forțele cu Music Saves Ukraine pentru sprijinirea persoanelor încă aflate în zone de conflict
by artmania_crew iulie 24, 2024ARTmania Festival, cel mai longeviv festival dedicat culturii rock din România, în colaborare cu partenerii săi, oferă și în acest an o serie de activări creative, de concursuri și de zone de lounge în care participanții la festival își vor putea petrece timpul și se pot distra pe durata zilei sau în pauzele dintre concerte.
Tricouri și hanorace inspirate din cultura rock, tatuaje temporare, o „Sifonăria Van” și o zonă de relaxare oferite de Kaufland
Până la începerea concertelor din Piața Mare sau în pauzele dintre acestea, în zona de lounge Kaufland, participanții mici și mari se pot distra și încerca norocul la activările oferite de „Caruselul cu premii”, putând fi unii dintre norocoșii câștigători ai unor șepci, tricouri sau hanorace cu design inspirat din cultura rock ori a unor tatuaje temporare pe care și le vor putea revendica la „Tattoo corner”.
Pentru a răcori zilele toride, festivalierii se vor putea bucura de „Sifonăria Van”: locul unde se vor răsfăța cu șprițuri și siropuri din fructe preparate cu apă minerală, ca-n vremurile de odinioară.
Toate acestea într-un mediu relaxat, în zona de lounge asezonată cu perne puf confortabile.
Jocuri, activități pentru copii și zonă de relaxare în DIGI Romania Play Area
Vineri și sâmbătă (25 și 26 iulie), festivalierii de toate vârstele sunt așteptați aici pentru a se relaxa, distra alături de prieteni și testa îndemânarea la o serie de jocuri pregătite special pentru ei: fotbal de masă, ping-pong, X și 0 și batak.
Fie că sunt veterani ai acestor activități sau că abia își încep aventura, participanții la festival sunt invitați să se bucure de atmosfera plină de distracție și de spirit competitiv.
ARTmania, continuă să sprijine eforturile asociației UAME (Asociația Ucraineană a Evenimentelor Muzicale) de susținere a comunității ucrainene aflate încă în război, UAME așteptându-i la standul lor pe toți cei interesați să se implice în campania Music Saves UA sau să afle mai multe informații.
ARTmania continuă, pentru al doilea an la rând, colaborarea începută cu UAME și încurajează persoanele dornice să ofere susținere să le viziteze standul, aflat în perimetrul festivalului, pentru a afla mai multe detalii despre campania de strângere de fonduri „Music Saves Ukraine”, despre situația din regiune și despre cum se pot implica.
În zona „Music Saves Ukraine” festivalierii vor putea vedea o expoziție de fotografii realizate de Kostiantyn și Vlada Liberovy, doi faimoși fotografi de război ucraineni, și la o expoziție de desene, doi ani de război prin ochii celor mici, realizate de copii din orașul Borodyanka din Ucraina.
În plus, vizitatorii pot primi, în schimbul unei donații, produse de merchandise în modele inedite (de la bijuterii, la tricouri, pinuri sau șosete) sau își pot imortaliza amintirile din cele două zile de festival din Piața Mare, cu ajutorul cabinei foto. Iar activitățile de VR pregătite de echipa asociației vor stârni entuziasmul participanților, oferindu-le posibilitatea de a-și arăta îndemânarea și de a se distra cu prietenii într-un mod nou, printr-o experiență cu adevărat imersivă.
Music Saves UA este o inițiativă de strângere de fonduri lansată de Asociația Ucraineană a Evenimentelor Muzicale (UAME) pentru a oferi ajutor umanitar imediat persoanelor din Ucraina care au cea mai mare nevoie de el, prin valorificarea puterii muzicii, a unității și a empatiei. În afara activităților de strângere de fonduri atât de necesare asigurării supraviețuirii, asociația desfășoară campanii de informare și de conștientizare cu privire la războiul din Ucraina, vorbind în același timp despre muzica și cultura țării.
De-a lungul existenței lor, din donațiile strânse cu ajutorul comunităților, Music Saves UA a livrat peste 720 de tone de ajutor umanitar, a ajutat peste 44.000 de oameni și a evacuat peste 20.300 de persoane din punctele fierbinți de război și din orașele aflate în prima linie din Ucraina.
Plata rapidă și simplă direct cu brățara de festival – o experiență mai simplă și comodă cu Banca Transilvania
La ARTmania, plățile la standurile din interiorul festivalului sunt mai simple și rapide anul acesta, cu ajutorul partenerilor de la Banca Transilvania.
Festivalierii se vor putea bucura de serviciile și produsele din cadrul festivalului prin plăți făcute direct cu brățara RFID de festival, parte a unui sistem de plată confortabil, cashless, pe care o vor folosi și pentru accesul în perimetrul festivalului și în locațiile partenere.
Brățările RFID, pe baza cărora se va face și accesul în perimetrul festivalului ARTmania 2024 din Piața Mare sau în perimetrul locațiilor partenere anunțate (cum este cazul Casei Altemberger – Muzeul de Istorie), vor fi oferite fiecărui participant la punctele ARTmania de preschimbare a brățărilor (numite puncte “Ticket Swap ARTmania”) în baza abonamentului sau a biletului achiziționat pentru ediția din acest an.
Iar încărcarea brățării RFID va putea fi făcută, cu numerar sau cu card bancar, la punctele de încărcare semnalizate în acest sens (punctele “TOP-UP” din perimetrul festivalului).
Festivalul ARTmania, eveniment asigurat de Signal Iduna, se desfășoară între 26 și 28 iulie, în Sibiu. Fanii îi vor putea asculta în Piața Mare din vechea cetate a Sibiului pe unii dintre cei mai apreciați artiști ai momentului: Borknagar (NO), Korn (SUA), Igorrr (FR), Spiritbox (SUA), Satyricon (NO), The Flower Kings (SE), Lavina (SRB), Alpha Q (RO), Awake the Demons (RO) și TAINE (RO).
Ziua a treia de festival (duminică, 28 iulie), care stă sub semnul „ARTmania in Context” și care va reuni muzica și colaborările interdisciplinare, va aduce în fața fanilor pe scena Casei Altemberger – Muzeul de Istorie, pe: Alternosfera (MD), REVOLTER (RO), Denorm (MD) și SPD (MD).
Abonamente și bilete pentru ARTmania Festival 2024: ultimele abonamente și bilete sunt în vânzare pe website-ul oficial ( www.artmaniafestival.ro ) și pe iabilet.ro.
# # #
Despre ARTmania Festival:
ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment, reprezintă o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.
Începând cu 2006, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Muzica este componenta de bază, dar reprezintă doar o parte din experiența pe care ARTmania Festival a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.
Încă de la început, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală care să ofere publicului diverse evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum concerte, expoziții, lansări de carte și proiecții de film.
Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.
ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, la care au concertat, între alții, Meshuggah, Porcupine Tree, Steven Wilson, Serj Tankian, Emperor, Devin Townsend, Dream Theater, Opeth, Wardruna, Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, Apocalyptica, HIM, Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall și Deine Lakaien.